Anamaria Ramona Rusu, certificata CFE  și CISI , Membră APCF, este cea care a stat la baza acestui articol despre un subiect atât de actual: Integritatea și avertizorii!

Avertizorii de integritate. De la necesitate la obligativitatea în mediul privat!

Avertizorul de integritate (whistlkeblower) devine în întreaga lume un element esenţial în lupta împotriva corupţiei.

Prin „avertizor” se intelege “orice persoană care semnalează sau divulgă informații în interes public, inclusiv în interes public european, cum ar fi un fapt ilegal, ilicit sau un act care reprezintă o amenințare sau implică un prejudiciu, care subminează sau pune în pericol interesul public, de obicei, dar nu numai, în contextul relațiilor sale profesionale, fie în sectorul public sau privat, fie în contextul unei relații contractuale, fie în cadrul activității sale sindicale sau asociative.”^[1]

Incepand cu 17 decembrie 2021, statele membre UE trebuie să transpună în propriile legislații Directiva privind protejarea avertizorilor de integritate (Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019), dată de la care cerințele devin obligatorii și pentru mediul privat, respectiv pentru companiile cu peste 250 de angajați. 

Dacă pentru instituțiile publice din România, există, din 2004, “Legea nr. 571 privind protecția personalului din autoritățile și instituțiile publice ce dezvăluie încălcări ale legii”, adesea numită și “legea română de protejare a avertizorilor”^[2], in mediul privat, instituția avertizorului de integritate, deși nu a fost reglementată legislativ până de curând, s-a identificat în anumite domenii (bancar, farma, de exemplu), precum și în codurile de conduită sau în alte reglementări interne ale companiilor private.

Noua directivă impune următoarele:

– Companiile din mediul privat cu peste 50 de angajați trebuie să instituie canale și proceduri interne pentru raportarea încălcărilor și pentru întreprinderea unor acțiuni subsecvente proporționale cu dimensiunea lor și cu nivelul de risc pe care activitățile acestora îl reprezintă pentru interesul public.

– Entitățile din sectorul public trebuie să instituie canale și proceduri interne pentru raportarea încălcărilor și pentru întreprinderea unor acțiuni subsecvente. Pot fi exceptate de la această obligație municipalitățile cu mai puțin de 10.000 de locuitori sau cu mai puțin de 50 de lucrători.

În ceea ce privește entitățile juridice din sectorul privat care au între 50 și 249 de lucrători, statele membre trebuie să asigure până la 17 decembrie 2023 intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma directivei.

Directiva prevede instituirea de canale de raportare:

– canale interne de raportare în cadrul structurilor interne ale unei anumite organizații din sectorul privat sau public;

– canale externe de raportare ca parte a autorităților administrației publice desemnate în acest scop;

– divulgarea publică prin punerea la dispoziția domeniului public a informațiilor privind încălcările.

La momentul^[3] implementării cerințelor legislative, companiile trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

– desemnarea unei persoane imparțiale sau a unui departament imparțial, competent în ceea ce privește întreprinderea unor acțiuni subsecvente raportărilor;

– implementarea unor canale pentru primirea raportărilor de la avertizori și care să asigure condițiile de siguranță și confidențialitate a persoanei care efectuează raportarea;

– un interval de timp suficient pentru a transmite feedback persoanei care efectuează raportarea și care să nu depășească limitele impuse de lege;

– includerea în procedurile interne și în codul de etică al companiei a prevederilor necesare;

– instruirea de specialitate a celor care vor fi implicați în investigații pentru a consolida semnificația confidențialității.

În ceea ce privește sancțiunile, conform Directivei, sunt necesare sancțiuni penale, civile sau administrative pentru a asigura eficacitatea normelor privind protecția avertizorilor. De asemenea, sunt necesare sancțiuni împotriva persoanelor care raportează sau divulgă public informații referitoare la încălcări care se dovedesc a fi în mod deliberat false, pentru a descuraja alte raportări răuvoitoare și pentru a menține credibilitatea sistemului.

Consecintele sistemelor de avertizare

Costurile implementarilor prevederilor directivei, imbraca forme diferite:

De la sancțiuni și amenzi care reprezintă costuri financiare, in cazul neimplementarii, pana la diminuarea cazurilor de frauda, coruptie, comportamente neetice, ceea ce va atragea castiguri financiare, in cazul implementarii in cadrul organizatiei.

^[1] Parlamentul European, 2017, Măsuri legitime de protejare a avertizorilor de integritate care acționează în interesul public, https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-8-2017-0402_RO.html

^[2] Violeta-Loredana Pascal , 15 decembrie 2020, https://www.prwave.ro/bradley-c-birkenfeld-despre-avertizarea-de-integritate-orice-ilegalitate-la-care-asistati-trebuie-raportata-tacerea-este-complicitate-si-perpetueaza-infractiunile/

^[3] Silvia HARAM, Anca Maria VOICILĂ, 2021, “Directiva UE privind avertizorii de integritate: Ce trebuie să știe companiile?”, https://www.juridice.ro/732040/directiva-ue-privind-avertizorii-de-integritate-ce-trebuie-sa-stie-companiile.html